Dezvoltarea copilului este principala preocupare a tuturor părinților. Primele forme de limbaj apar încă de timpuriu. De la primele zile de viață, copilul își comunică nevoile prin plânsete și de la aproximativ 6-8 săptămâni începe să gângurească, să-și descopere și exerseze vocea. Începând cu 5-6 luni, pronunță primele silabe (ba, pa, ma, etc).

Primele cuvinte apar la marea majoritate a copiilor în jurul vârstei de 10-12 luni, deși sunt cazuri în care se poate întâmpla să apară mai repede (înainte de 10 luni) sau mai târziu (după un an). La vârsta de un an, cuvintele sunt scurte, formate mai ales dintr-o silabă sau două, iar propozițiile sunt scurte, din 2-3 cuvinte. Limbajul receptiv se dezvoltă înaintea celui expresiv, astfel copilul înțelege mai multe cuvinte decât pronunță. În jurul vârstei de 2 ani cuvintele au 2-3 silabe și propozițiile 3-4 cuvinte, dar pronunția este, în cele mai multe cazuri, incorectă. La 3 ani, cei mai mulți copii reușesc să își comunice toate trebuințele și unii dintre ei pot chiar să memoreze și să redea scurte poezioare.

Integrarea copilului în grădiniță la 3-4 ani conduce la o explozie a limbajului, copiii îmbogățindu-și vizibil vocabularul, putând la vârsta de 4 ani și jumătate să recunoască și să denumească numeroase obiecte, persoane, animale, obiecte de vestimentație, etc. La 5 ani majoritatea copiilor au un limbaj corect și complex, cu propoziții dezvoltate, un vocabular bogat și variat. Doar un procent de 10 -15 % dintre preșcolarii de 5-6 ani au încă defecte de pronunție.

Este important să menționăm că pentru a-și dezvolta armonios limbajul și a avea o pronunție fidelă, copilul trebuie să audă bine, să aibă căile respiratorii curate și să respire corect pe nas, să aibă un aparat al vorbirii integru, un nivel de inteligență în limitele normalității și să fie educat adecvat.

Tulburările de limbaj sunt clasificate, în România, în 7 mari categorii:

1. Tulburări de pronuntie care se manifestă prin afectarea pronunției unuia sau a mai multor sunete (dislalia, dizartria, rinolalia);
2. Tulburări de ritm si fluență (bâlbâiala, bradilalia, tahilalia, logonevroza și tulburări pe bază de coree);
3. Tulburări de voce (afonia, disfonia și fonoastenia);
4. Tulburări ale limbajului citit-scris (dislexo-disgrafia, alexia si agrafia);
5. Tulburări polimorfe cu substrat neurologic (afazia și alalia);
6. Tulburări de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen, întârziere in dezvoltarea generala a vorbirii, disfuncții verbale asociate autismului infantil sau deficienței de intelect și deficienței de auz)ș
7. Tulburări asociate unor afectiuni de tip psihopatologic sau psihiatric (ecolalia, jargonofrazia).

Cele mai frecvente tulburări de vorbire ale copiilor sunt dislaliile, adică tulburările de pronunție care se manifestă prin deteriorarea, înlocuirea sau omisiunea unui sunet sau a mai multor sunete.

Principalul motiv de prezentare la logoped trebuie să fie absența formelor de limbaj sus amintite la vârsta potrivită. De exemplu, în cazul în care copilul nu reacționează la sunete și nu vorbește nimic până la vârsta de 1 an și jumătate trebuie consultat un specialist neuropsihiatru, un audiolog și un logoped pentru a consilia părinții, după ce se clarifică factorii psihologici și de auz. O lentoare a dezvoltării vorbirii între 3 -4 ani prin pronunție monosilabică, înlocuirea cuvintelor cu gesturi sau cuvinte cheie și dificultăți de a repeta cuvinte, ne poate conduce de asemenea înspre ideea unei întârzieri de dezvoltare a limbajului. Bâlbâiala nu trebuie nici ea ignorată și o intervenție neadecvată a părintelui poate înrăutăți situația.

Vizita la logoped nu trebuie amânată și de cele mai multe ori consilierea logopedică ajută părinții să deprindă metode corecte de educare și corectare a limbajului.